Eroare
  • XML Parsing Error at 1:422. Error 9: Invalid character
Prezentarea proiectului la Isaccea PDF Imprimare Email
Scris de Gabriela Olaru - voluntar EUdivers   
Duminică, 30 Mai 2010 15:17

     După succesul proiectului în rândul elevilor din Babadag, am pornit optimişti spre cea de-a doua localitate în care am prezentat “Tineri Foto-Reporteri pentru Comunitate”, adică oraşul Isaccea.
     Pe 26 mai, la Grupul Şcolar ,,Constantin Brătescu”, în prezenţa elevilor şi ajutaţi de doamna Sima Mariana, profesor şi coordonator educativ, ne-am declarat intenţiile dar şi rezultatele pe care dorim să le obţinem prin acest proiect, prezentându-le tinerilor paşii pe care îi pot urma alături de noi pentru a reuşi să atragă atenţia autorităţilor asupra problemelor cu care se înfruntă dar şi pentru realizarea unei promovări corecte a comunităţii în care trăiesc şi învaţă.
     Tema noastră pentru photo-voice a fost ,,Sărăcia în oraşul meu” dar, cum ne aşteptam, am primit şi propuneri de la elevi, majoritatea fiind legate de promovarea istoriei şi a legendelor locale, printre care legenda dealurilor şi povestea cetăţii Novoidunum.      După prezentarea proiectului am dat elevilor prezenţi pliante cu rezumatul proiectului, datele noastre de contact şi stickere. La intrările în şcoală şi în cele mai accesibile locuri din oraş am lipit afişe, lăsându-ne astfel amprenta trecerii prin oraş: “Ia Foto-Atitudine!”.
     Cu mulţumire am remarcat că majoritatea celor prezenţi au fost interesaţi de implicarea în proiect şi au promis că vor completa formularul de înscriere.
Isaccea, ne vedem în curând!

Mai multe poze in Galeria foto

Ultima actualizare în Marţi, 01 Iunie 2010 13:20
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează